luni, 29 aprilie 2013

Rafaelean's Garden

PROLOG

Gemene, cât stele pe cer şi la fel ca şi stelele care se nasc şi mor şi apoi rămân doar nişte icoane a căror existenţă este mai importantă decât prezentul stelelor a căror lumină nu a ajuns încă la noi, surorile rafaeliene nu sunt venetice în această grădină şi, la fel ca şi grădina, ele nu au istorie, precum nici martori ai apariţiei lor.
 Prin grădină ele se plimbă mişcîndu-se într-o ordine armonioasă în care am descoperi algoritmul unui dans, aparent regizat, de un gust estetic pe înţelesul fiecăruia dintre noi. Zâne în grădina lor, îndrăgostite pe veşnicie de revoluţiile dialectice ale mişcărilor lor motivate de însăşi frumuseţea dansului, de propria grădină cu pârăiaşe în care curg ape mânate nu de gravitaţii, ci de însăşi dorul fetelor ce aşteaptă la celălalt pol al grădinii, al lumii surorilor, care aşteaptă lunile mici şi luminoase ce sunt culese de pe copacii pururea în floare.
Lunile sunt lăsate pe ape pentru a fi primite de celelalte fete din celălalt capăt al grădinii. În felul ăsta ele comunică între ele şi se pot bucura de existenţa lor nenumarată, nediscriminată, într-un univers al luminilor care nu cunoaște grijile lumești.


ACT 1
SCENE 1

Și tu pășești abia atingînd covorul de flori mici de toate culorile, scăldate-n iarba aurie, a cărei  vîrfuri continuă să crească-n raze lungi de lumină caldă și blajină.
Și ești atat de frumoasă și chipul îți luminează, cu dansul mainilor culegi lunile din cale,
iar rochia-ți e ca cerul, îți face corpul ușor și transparent zugrăvită cu flori și frunze carlionțate împletindu-se prin raze argintii cu crengile copacilor. 
Tu îți continui calea spre a pîrîului ape prin galeriile luminoase a grădinii Rafaelene, cu acoperișuri de flori de toate culorile luminilor albe.

 - Soră Rafaeliană, culege aceasta lună și dă-i drumul pe apele acestui rîu, ca apele s-o ducă în celălalt capăt al grădinii noastre, să le ducă surorilor noastre de dincolo, veste despre noi, despre frumusețea grădinii noastre , că e mare sărbătoare, copacii sunt în floare și roada e mare, lunile nu încetează să se înmulțească și frumoase să crească, și cu lumini și raze aurii pămantul de sub picioarele noastre ne încălzește și ne luminează. Că astfel facem de cînd suntem și noi copilele acestei grădini, și este datoria noastră să comunicăm tuturor surorilor din toate colțurile lumii noastre, ca bucuria noastră să le bucure și pe ele la fel cum ne bucură și ele cu roada pe care o au in grădina lor.

- Soră Rafaeliană, ia această lună și transmite-o pe ape surorilor noastre de dincolo, ca aceste luni să le lumineze chipul cu lumina dragostei noastre. Culege-o pe cea care-ți este cel mai mult pe plac, pe care o crezi tu mai frumoasă. Ia-o atent în ambele maini dar nu te atinge de ea, las-o să se rotească ușor levitand în palmele tale și privește-o atent cu ochii larg deschiși vorbește-i cu mare credință vorbe calde și frumoase, cantă-i cu vocile de lumini din adancul sufletului tău, să o umpli cu lumină și să te lași luminată de ea, să deveniți unul întreg, să aveți o înfățișare. Luna din mainele tale să devină încă o inimă a grădinii noastre prin care va circula ca sangele prin vene, luminile aurii și argintii prin raze lungi care împletesc toate lunile, fetele și grădina la un loc.  

- Soră Rafaeliană, aceasta este o lună pe care am ales-o și am cules-o din pomul cel cu ramuri bogate cu flori albe pistruiete cu roșu, violet și purpuriu, cu frunzele de un aur ceresc, acum o luminez cu dorul meu și o drăgostesc. Mă rog la ea pentru ea, pentru grădină, pentru iubitele noastre surori și pentru întreaga noastră lume, și-i cant și o umplu cu vocile-mi de lumină, și ea mă luminează și mă încălzește. Acum când îi simt viața și lumina-i în ființa mea cand am devenit o suflare, o lumină cu al dorului infățișare, merg să-i dau drumul pe ape, să mă despart de ea, ca celelalte surori în celălalt capăt al grădinii, dincolo de noapte să le poată culege de pe ape și să împărtășească lumina dorului nostru, ca aceste luni să le lumineze și să le încălzească în întunecata lungă noapte.

- Soră Rafaeliană, noi trebuie să continuăm acest obicei fiindcă va veni și la noi noaptea lungă și întunecată atunci numai lunile din roada grădinii surorilor de dincolo ne va încălzi și ne va lumina în noapte. Atunci ele vor proceda la fel și vor cinsti și sărbători ziua lungă și roditoare, și ne vor trimite lunile pe ape să ne bucurăm de dorul lor, de visele lor luminoase și de căldura lor sufletească ce ne va păzi somnul surorilor noastre toate. Mă plec spre a pârâului ape, și-i voi canta cu duioșie cuvinte frumoase, vorbe de laudă și de dor pentru întreaga lume a viselor noastre.

SCENE 2

 Ziua e frumoasă, coroanele copacilor și dansul fetelor și cantările, totul luminează și-și înalță razele ritmic spre cerul mereu înstelat al cărui albastru închis al mării se reflectă-n oglinda apelor ce curg virgine din izvoare. Iar lunile ca niște luminițe, rotindu-se și ocolindu-se, pe ape lăsate plutesc ușor la vale, într-un dans al luminilor sclipiri, completînd armonios pe cel al surorilor în rochițe argintii

Lună de dor plină, lună Rafaeliană,
Lună nounăscută, al grădinii noastre mană,
Ascultă-mi rugăciunea, ascultă-mi bucuria,
Căci porți în tine-o lume, o lume ca a noastră
Lună Rafaeliană al dorului Icoană
Cu o grădină-n floare, cu o zi și-o noapte
                                        Și a noastră soartă

Lună Rafaeliană al viselor noastre roadă,
Lună absolută, al dorului nostru mamă
Primește a mea suflare și vocea-mi de copilă
Să porți cu tine un cântec, un cântec de lumină
Lună Rafaeliană al dorului Icoană
Cu a grădinii roadă și a surorilor pomană 

Lună Rafaeliană că-mi ești atât de dragă
Ascultă a mea cântare, că-ți cânt din dorul mare
Transmite a mea visare, transmite a mea lumină
De lume făcătoare, de viață dătătoare
Alunecănd pe ape ce se scurg în mare
Marea ce desparte, lumea Rafaeliana  
                                         în cea de zi și noapte

SCENE 3

Privirea acum îți este îndreptată spre creștetul muntelui, un templu sacru, o cale spre ceruri ce-și înalță capul, înțelept, cristalin și rece din care curg veșnice, ca nisipul într-o clepsidră, cântece și sunete, lumini albastre și înțelepte și inundă Grădina fetelor Rafaeliene.
Privești cu privirea-ți lungă, dincolo prin creștetul transparent și înțelept în al cărui cristal se oglindesc lumini și vise ale tuturor grădinilor, lumilor și lunilor și al dorului Rafaelian.
Ochii îți sunt negri cu pupilele larg deschise, iar fața ca un izvor de lumină în cerul înstelat, fața ta ca o ceară albă străvezie din care izvorăsc, lumini și vise, și pistrui ca stelele pe cer, nasul ascuțit și curios, visător îndreptat spre ceruri, părul lung și negru-și răspândește cârlionții printre stele.

ALFA -Lună Rafaeliana, că nu ești la fel ca toate celelalte luni, în lumea noastră, deosebită-ți este suflarea rece și luminile albastre, prezența ta nu mi-e clară, și lumina, și gândul mi-l leagă. Acum o veșnicie nu am cunoscut o senzație mai vagă, un cer fără zi și noapte și fără mărgăritare, în adâncul apelor tăcere, brațele-ți sunt reci, în ale căror puternică strânsoare lumina trupului meu se stinge. Mă chemi spre tine și gândul mi-l furai, răspuns la toate acum nu mai am și în loc de toate o întrebare-mi dai. Mă înconjoară voci streine și sensul lor nu mi-e cunoscut, din suflarea-ți rece crește întunericul al necunoscutului început și corpul mi-l cuprinde, mi-l strânge și mi-l schimbă și pentru mine însămi devin singură străină.

-Scumpă soră cu fața de a cerei transparențe, cu obrajii nuferi și ochii îți sunt negri ca poama strugului de vie. Ochi înstelați și umezi larg deschiși spre mine, te chem să alergăm, să ne desmierdăm, în ceruri să ne înălțăm și în al dorului lumini să ne îmbrățișăm.

ALFA -Soră Rafaeliană, spune-mi și mie dragă. Ce are această lună, că-i așa de mică și deosebită, că suflarea-i este mai slabă, iar lumina pală.
  Ah soră, căci gândul nu mi-e clar, îl pierd și nu-l găsesc, căci luna ce în mâini încerc să o încălzesc, e rece și e crudă, și gândul mi-l tulbură, iar din adâncurile ei dorul este altul și e rece și mă cheamă, al nopții lui tăcere lacom mă răpește, și o taină rece sufletu-mi golește.

- Soră Rafaeliană, lunile-s perfecte, cu grădini mereu în floare, cu a lor lumini și al gândului culoare, și anume ele sunt rodul viselor noastre ce se nasc din sufletele noastre  neîntinate. Iar a noastre suflete cunosc doar o veșnicie, în care se împletesc lumini și vise într-o divină armonie. Acel mic gând cuprinde întreaga lume, iar gândul e lumină, lumea într-o lumină și lumina într-o lume, ceea ce visăm e ceea ce suntem, suntem lumina universului cunoaștere al nemărginitului cuprins. 

ALFA - Dar soră, ca niciodata al trupului meu lumină se cere desmierdată, și buzele-mi petale își pierd a lor culoare. Inima in piept sălbatic mi se zbate, fulgere tăioase în carne și în oase, orice mișcare-a stelelor, corpul mi-l desface. Acest gând rece pacea mi-o răpește, și lumea-n jur se schimbă, cântările se-ncâlcesc, lumini și sunete în ale lor reflecții în ape se ciocnesc


 
Și lătrat de caine-n noapte
Ce norii ți-i desparte
Și rugăciuni nenumărate
Copii cu ochii umezi
Cu pupilele-nstelate

Servești-o poartă in ceruri
Ah lună, ah soră !!!

marți, 16 aprilie 2013

Coroanele stejarilor fără de frunze
Cresc ca dese rădăcini din cerul cu o față de copilă cu pielea roz și transparentă
Prin care vezi
Cum se întind în toate direcțiile vene roze, violete, purpurii, aurii toate intersectanduse-n
 inima soarelui
Pasesti pe nisipul inca rece
Toate luminile curcubeului il are orice firicel de nisip in lumina diminetii
Marea e vitriga sau orfana, e rece
E inca acea mare ce vine streina si salbatica din noapte
Divina, cruda si nemiloasa
Intre vis si realitate, atunci cand te trezesc primele raze de soare,
 iesi nerabdator afara inlaturand crengile grele de nuc de la intrare,
 intr-o clipa te trezesti intr-un univers al luminilor albe'
 lumina la care ravneai pana la nastere -
pe care o doresti si azi.

marți, 11 septembrie 2012

Ca intr-o dimineata de noiembrie.
Lumina galbena si stralucitoare a soarelui e peste tot in jurul tau,
Cerul si pamantul s-au contopit intr-un soare fara margini.
Iti pare ca vezi orizonturi, planuri jucand ca niste naluci.
Te afli intr-o lumina fara capat,
intr-o clipa eterna,
Si numai sub picioare o insula mica de iarba verde si rece

duminică, 9 septembrie 2012

Pasesti afara pe trepte albe de calcar intr-o lume verde, pe cer un soare fara margini.
Tarana-si emana caldura printre degetele picioarelor, ierbile-si scutura roua rece pe picioarele tale.
Privesti in sus rugator apoi spre orizonturi, in jurul tau isi fac aparitia castele mici din marmura.
Vecinii te observa si-ti zambesc - tu le zambesti in raspuns.
Te gasesti intr-o lume a ta si incepi o noua zi.